„Ne aflăm în fața istoriei și vrem să calificăm din nou România la un Campionat Mondial. Știm așteptările, știm dorința fiecărui român (…) Sperăm ca noi să fim acea generație care să ajungem din nou acolo, pentru că ne dorim foarte mult, muncim și chiar credem că suntem pregătiți”, a spus Ianis Hagi, într-un interviu pentru FRF TV.
Mijlocașul a subliniat că Turcia are avantajul terenului propriu, dar România nu se simte inferioară.
„Au un avantaj cum și noi aveam un avantaj dacă jucam acasă. Însă, totul se decide pe teren. Noi suntem puternici, nu ne simțim inferiori față de nimeni și avem încrederea că avem resursele potrivite pentru a câștiga acest meci și sperăm să jucăm finala barajului pentru a merge la America”, a mai spus Hagi.
Hagi jr. a mai vorbit despre importanța colectivului și despre responsabilitatea de a reprezenta țara.
„Important colectiv să jucăm bine, mental să fim bine pe durata partidei și eu zic că avem șanse foarte bune să facem ceea ce toată lumea își dorește. (…) Clar este un test important. Testul de maturitate este de fiecare meci pentru echipa națională. Testul de maturitate probabil este de fiecare dată când reprezentăm țara. Sunt încrezător că vom gestiona momentele cheie așa cum trebuie”, a conchis el.
Meciul România – Turcia este programat joi, 26 martie, de la ora 19:00. Câștigătoarea partidei va juca finala pentru calificare, contra câștigătoarei meciului dintre Slovacia și Kosovo, pe 31 martie.