Defrișări masive în pădurea de la Criuleni: Hajder trimite controale, după ce a fost sesizat de Realitatea.md

Noi imagini cu defrișări masive din pădurea de la Criuleni au fost expediate la adresa Grupului de presă Realitatea. Autorul filmulețului spune că autoritățile locale au precizat că acestea au fost realizate de Moldsilva în baza unei dispoziții oficiale de exploatare a pădurii. Potrivit informațiilor prezentate, lucrările au fost efectuate în cantonul silvic nr. 5, în baza dispoziției din data de 23 februarie 2026. Documentul face referire la autorizația din 19 februarie 2026, care prevedea recoltarea a 51 de metri cubi de lemn pentru foc.

”Autoritățile subliniază însă că dispoziția este valabilă doar în prezența autorizației de tăiere, care trebuie emisă în urma unei examinări efectuate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Această evaluare stabilește numărul arborilor, diametrul, volumul masei lemnoase și presupune marcarea arborilor pentru prevenirea tăierilor ilegale. De asemenea, în cazul arborilor afectați de boli sau dăunători, este necesară o expertiză silvică emisă de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, care stă la baza eliberării autorizației.

În lipsa unui focar confirmat, legislația permite doar tăieri selective, limitate la 5–10% din arborii afectați. Materialele au fost colectate în urma unei deplasări în teritoriu, efectuate la data de 21 martie 2026, și au fost prezentate de pădurarul și inspectorul voluntar de mediu, Dumitru Arion. De asemenea, este subliniată necesitatea existenței unui proiect de regenerare a fondului forestier în cazul defrișărilor, care trebuie să includă speciile arborilor, densitatea și planul de replantare”, se arată în răspunsurile primite de martorul ocular.

Realitatea.md a încercat să afle informații de la Agenția Moldsilva, dar nu a primit deocamdată un răspuns. Între timp, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că urmează să trimită controale la Criuleni, după ce a fost sesizat de Realitatea.md.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/padure.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Precizăm că, chiar de Ziua Internațională a Pădurilor, pe traseul Chișinău-Criuleni a fost semnalată o posibilă defrișare masivă. Zeci de copaci tineri și conifere au fost tăiați, conform unui material video transmis de un cititor Realitatea.

A doua zi, cititorii Realitatea.md din nou ne-au expediat la adresa redacției imagini cu o porțiune dintr-o pădure de pini situată în apropiere de Criuleni, care se întinde sub formă de fâșie forestieră până în zona Codrii Orheiului, și care a fost defrișată recent. 

Conform relatărilor localnicilor, în această zonă forestieră trăiesc mai multe specii de animale sălbatice, inclusiv căprioare, vulpi și mistreți, ceea ce ridică îngrijorări privind impactul asupra habitatului natural. La o primă evaluare vizuală, suprafața afectată ar fi de cel puțin un hectar de pădure. Nu este deocamdată clar dacă lucrările de defrișare au fost autorizate sau cine se face responsabil de intervenție.

VIDEO Dezastru ecologic pe traseul Chișinău-Criuleni: zeci de copaci tineri tăiați, posibil fără autorizare

Articolul Defrișări masive în pădurea de la Criuleni: Hajder trimite controale, după ce a fost sesizat de Realitatea.md apare prima dată în Realitatea.md.