Moldova are nevoie de parteneri puternici și de încredere, care pot fi pragmatici în lumea instabilă de azi și reprezintă un model de urmat în patriotism și în protejarea intereselor naționale, susține Igor Dodon, președintele PSRM, deputat, continuând că „Ungaria este exemplu elocvent de astfel de politică, după care se poate orienta Moldova”.
”Vom consolida în mod consecvent relațiile cu forțele patriotice din Europa – atât cu cele care se află deja la guvernare (Ungaria, Slovacia, Cehia, Italia și altele), cât și cu cele care, în viitorul apropiat, vor ajunge la conducerea țărilor lor.
Acest proces deja a început și nu mai poate fi oprit. Republica Moldova e la rând în trendul patriotic din Europa și din lume”, a declarat politicianul, participând în aceste zile la lucrările Conferinței Internaționale de Acțiuni Politice Conservatoare CPAC Hungary 2026.
”La Budapesta am avut o întrevedere cu Zsolt Németh, președintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Ungariei, reprezentantul partidului de guvernământ „Fidesz – Uniunea Civică Maghiară”, condus de Viktor Orbán.
În cadrul întrevederii au fost discutate perspectivele stabilirii unui dialog politic mai strâns și dezvoltării relațiilor la nivel interpartinic, inclusiv posibilitatea semnării unui acord politic de cooperare între partidele noastre. Am remarcat similitudinea pozițiilor noastre pe subiecte-cheie, în special în ceea ce privește agenda patriotică și conservatoare.
O atenție aparte a fost acordată cooperării în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Reamintesc că, în calitate de delegat al Moldovei la APCE, am venit cu inițiativa de cooperare cu Grupul conservatorilor europeni, patrioților și aliaților din APCE, condus de domnul Németh. Am fost unanimi în privința necesității consolidării în continuare a pozițiilor forțelor patriotice pe această platformă europeană”, a declarat Igor Dodon, în contextul întrevederilor avute.
”În cadrul forumului CPAC Hungary 2026 de la Budapesta, m-am întâlnit cu ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, precum și cu secretarul de stat pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, Boglárka Illés.
Am discutat un șir de subiecte importante, inclusiv relațiile bilaterale, cooperarea economică, securitatea regională, integrarea europeană și agenda umanitară. O atenție deosebită a fost acordată sectorului energetic, inclusiv experienței Ungariei în asigurarea unor contracte avantajoase, care influențează direct bunăstarea cetățenilor.
Colegii maghiari au remarcat susținerea lor principială pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Am subliniat că respectăm poziția Ungariei, însă considerăm important să evidențiem că în Moldova nu există un consens național în privința integrării europene. De asemenea, am adăugat că, în acest proces, este esențială separarea proceselor de negociere ale Republicii Moldova și Ucrainei. Țările noastre au realități, ritmuri și priorități diferite, prin urmare negocierile trebuie să se desfășoare pe trasee separate. În acest context, nu împărtășim poziția oficială a Chișinăului, care insistă asupra unui format unic de negocieri.
Am subliniat poziția noastră clară: negocierile cu Bruxellesul trebuie purtate exclusiv reieșind din interesele naționale ale Republicii Moldova — cu menținerea suveranității și neutralității statului, inclusiv a independenței economice, precum și ținând cont de valorile noastre tradiționale și credința ortodoxă, fără impunerea unor idei și obligații străine societății moldovenești, fără militarizarea forțată, caracteristică în ultima perioadă politicilor promovate de Bruxelles.
Am menționat, că Ungaria reprezintă pentru noi un exemplu de stat membru al UE care își apără consecvent interesele naționale, menținând în același timp un dialog pragmatic și constructiv cu partenerii. Am subliniat că patriotismul, apărarea suveranității și a intereselor naționale stau la baza ideologiei PSRM și rămân priorități constante ale acesteia”, a mai declarat liderul PSRM.
La invitația părții ungare, Igor Dodon a participat la conferința CPAC Hungary 2026, la Budapesta.
Aceasta este cea de-a cincea conferință din cadrul rețelei internaționale CPAC – una dintre platformele-cheie ale mișcării conservatoare globale.
Forumul a reunit lideri politici, experți și reprezentanți ai partidelor din Europa și SUA și servește drept platformă pentru coordonarea forțelor conservatoare. Printre participanții confirmați s-au numărat: prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán; viceprim-ministrul Italiei, liderul partidului „Lega”, Matteo Salvini; liderul partidului ANO (Cehia), Andrej Babiš; președintele formațiunii „Patrioți pentru Europa”, Jordan Bardella; lidera grupului parlamentar al „Adunării Naționale” (Franța), Marine Le Pen, precum și alți lideri politici și personalități publice importante.
Principalele teme ale conferinței au fost suveranitatea, combaterea migrației ilegale, valorile tradiționale, securitatea și cooperarea internațională. În cadrul forumului, voi avea și o serie de întrevederi bilaterale, despre care voi reveni cu detalii.
”Menționez că linia patriotică promovată în cadrul conferinței și ideea că viitorul aparține forțelor suveraniste coincid, în mare măsură, cu poziția PSRM. Reamintesc că, anul trecut, la alegeri, am creat Blocul Patriotic, care s-a bucurat de un sprijin larg din partea cetățenilor, ceea ce confirmă relevanța acestei direcții.
Programul politic al PSRM de asemenea corespunde acestei agende, motiv pentru care consider important să continuăm dezvoltarea contactelor și consolidarea cooperării cu partenerii care împărtășesc viziunile noastre”, a declarat Igor Dodon în contextul participării sale.