Carolina Perebinos, a avut o întrevedere la Chișinău cu viceministrul afacerilor externe al Bulgariei, Velizar Shalamanov

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, a avut o întrevedere la Chișinău cu viceministrul afacerilor externe al Bulgariei, Velizar Shalamanov, aflat în vizită de lucru, unde au discutat despre cooperarea bilaterală și integrarea europeană a Republicii Moldova.

Oficialii au reconfirmat dinamica pozitivă a dialogului moldo-bulgar, iar partea bulgară și-a reiterat sprijinul pentru reformele necesare aderării la Uniunea Europeană, inclusiv prin expertiză tehnică și schimb de bune practici.

Un subiect important a vizat cooperarea în domeniul educației, prin proiecte comune, programe de mobilitate și investiții în calitatea actului educațional, fiind subliniat rolul educației și inovării în modernizarea țării.

Totodată, părțile au discutat despre susținerea comunității bulgare din Republica Moldova, prin proiecte de dezvoltare locală și promovarea identității culturale, precum și despre reforma administrației publice locale, menită să îmbunătățească serviciile publice.

În cadrul întrevederii a fost abordat și contextul regional de securitate, în special evoluțiile din zona Mării Negre, fiind evidențiată necesitatea cooperării pentru consolidarea stabilității și rezilienței în regiune.