
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, insistă ca Parlamentul să se întrunească în ședință extraordinară chiar astăzi, pentru a adopta măsuri de urgență în contextul scumpirilor la benzină și motorină.
Potrivit acestuia, declarațiile venite din partea guvernării sunt „binevenite”, însă oamenii, agricultorii și agenții economici așteaptă soluții imediate.
„Declarațiile politice sunt necesare, dar ele nu ajută oamenii în viața de zi cu zi. Azi este nevoie de soluții urgente”, a subliniat Ceban.
Edilul a menționat că deputații MAN au solicitat deja convocarea Parlamentului, atât la Biroul Permanent, cât și în mod direct tuturor fracțiunilor, pentru a lua decizii rapide, „așa cum au făcut toate țările”.
Contextul acestor solicitări este legat de creșterea accelerată a prețurilor la carburanți. Potrivit experților, de la începutul crizei, benzina și motorina s-au scumpit în Republica Moldova cu peste 10 lei.
Anterior, Ion Ceban a avertizat că majorarea cu aproximativ 40% a prețurilor la combustibil afectează direct întreprinderile municipale, precum Parcul Urban de Autobuze, Autosalubritate, Spații Verzi sau Direcția Locativ-Comunală, și va genera scumpiri în lanț.
„Sunt sute de autospeciale care activează zilnic și care nu merg pe aer, ci pe combustibil extrem de scump”, a declarat primarul, precizând că presiunea financiară se va reflecta inevitabil în tarife și în costurile produselor.
Guvernul a instituit, pe 4 martie, stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile, măsură care, potrivit autorităților, are caracter preventiv și vizează menținerea stabilității sistemului energetic.
Reamintim, membrii Cabinetului de miniștri se vor întruni astăzi, 24 martie, la ora 13:00, într-o ședință extraordinară prezidată de prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Șeful Guvernului anunță că va propune instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, după atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au afectat și Republica Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ceban cere convocarea Parlamentului în ședință extraordinară. Solicită măsuri urgente după scumpirea carburanților apare prima dată în Realitatea.md.