
La data de 31 martie, ora 15:00, Muzeul Național de Etnografie și Istorie invită vizitatorii la vernisajul expoziției: „Icoane în lumini pascale. Familia Musteață – iconari din tată în fiu”.
Expoziția reprezintă o incursiune în universul artei sacre, aducând în atenția vizitatorilor lucrările lui Constantin și a fiului Dumitru Musteață, cunoscuți pentru continuitatea și fidelitatea față de tradiția iconografiei. Transmisă din generație în generație, această artă reprezintă nu doar un meșteșug artistic, ci și o formă profundă de manifestare a credinței și a spiritualității.
Fiecare icoană expusă poartă amprenta unei munci minuțioase, realizată cu răbdare, respect pentru canoanele bisericești și sensibilitate artistică. Lucrările incluse în expoziție ilustrează teme religioase specifice perioadei pascale, evidențiind simbolistica luminii, a renașterii și a speranței. Prin cromatică, compoziție și expresivitate, icoanele transmit un mesaj profund spiritual, invitând publicul la reflecție și apropiere de valorile autentice ale tradiției creștine.
Vizitatorii vor avea ocazia să admire lucrările expuse și să descopere povestea unei familii care a transformat arta icoanei, atât de rare la etapa actuală, într-o moștenire vie. Expoziția oferă tuturor celor interesați posibilitatea de a se bucura de frumusețea și profunzimea icoanelor într-un cadru muzeal autentic.
Articolul „Icoane în lumini pascale. Familia Musteață – iconari din tată în fiu”. Expoziție de icoane la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală apare prima dată în Realitatea.md.