Ilona avea șase ani. Își strângea la piept păpușa dăruită de bunica. Era un bebeluș. Un bebeluș pe care abia aștepta să-l aibă când va fi mare. Îi înfășura pelinca în jurul corpului mic de plastic cu o dibăcie care nu se prea întâlnește la fetițele de șase ani. Bunica era educatoare la grădiniță, toată copilăria a trăit-o alături de ea și mereu a interacționat cu micuții din grupele de până la trei ani. Era sigură că va fi o mamă bună, iar visul ei era să nască trei copii – doi băieți gemeni și o fetiță. Inițial, termenul-limită era 18 ani, apoi 20, apoi după finalizarea licenței, mai târziu – după masterat. Într-un final, la 24 de ani, spunea că nu se grăbește nicăieri și că mai are nevoie de timp pentru sine și promitea că la 28 cu siguranță își va aduce la realitate visul din copilărie. „Bunica insista, îmi tot spunea cum vrea să aibă grijă de strănepoți.” Ilona a ajuns la 30 și atunci a luat o decizie pentru sine: „I-am zis că nu vreau să fac copii.”
The post „Nu vreau copii. Punct.” Ilona, despre decizia de a fi childfree în Moldova appeared first on #diez.