
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că au demarat lucrările de reabilitare pe stradela Călărași, din sectorul Buiucani, o arteră alternativă intens circulată zilnic de mii de automobile.
Potrivit edilului, strada se afla într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care a fost inclusă în programul de reparații. Intervențiile sunt realizate etapizat: se decopertează stratul vechi de asfalt, se amenajează fundația din piatră spartă, iar pe prima porțiune au fost deja executate lucrările de asfaltare, fiind aplicate atât stratul de egalizare, cât și cel de uzură.
Ion Ceban a mai precizat că anterior, pe aceeași stradelă, a fost reabilitat și trotuarul, ceea ce va contribui la îmbunătățirea condițiilor atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.
Totodată, ieri autoritățile municipale anunțat că peste 30 de echipe specializate și aproximativ 210 muncitori au continuat astăzi lucrările de reparare a părții carosabile afectate de condițiile meteo dificile din ultimele luni.
Intervențiile au avut loc atât pe străzile principale și secundare, cât și pe căile de acces din toate sectoarele Capitalei.
Drumarii s-au concentrat pe remedierea porțiunilor de drum afectate, prin lucrări de plombare și nivelare a carosabilului, după cum urmează:
- Sectorul Botanica: str. M. Milo, str. C. Albă, Calea Basarabiei, Str. C. Brâncuși, str. Belgrad, str. Fulgurești;
- Sectorul Buiucani: str-la. Călărași;
- Sectorul Centru: str. V. Pârcălab, str. Drumul Viilor;
- Sectorul Ciocana: str. Varnița, str. Colonița, drumul de acces către s. Colonița;
- Sectorul Râșcani: str. Kiev, str. V. Badiu, str. M. Isanos, str. D. Rîșcanu, str. N. Russo.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Au început lucrările pe o arteră importantă din sectorul Buiucani. Ceban: Mii de șoferi vor beneficia de condiții bune apare prima dată în Realitatea.md.