Marta Kos, vizită săptămâna aceasta în Muntenegru pentru a susține aderarea țării la UE și ritmul reformelor

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, ajunge joi în Muntenegru pentru două zile, într-o vizită oficială în cadrul căreia se va discuta despre sprijinul Uniunii Europene pentru parcursul european al acestei țări.

Muntenegru a deschis toate capitolele de negociere și a închis deja 14 dintre acestea. Autoritățile de la Bruxelles anunță că ritmul reformelor trebuie menținut pentru a respecta calendarul stabilit.

În prima zi a vizitei, la Podgorica, Marta Kos are întâlniri cu premierul Milojko Spajić, cu viceprim-ministrul pentru afaceri externe, Ervin Ibrahimović, dar și cu ministrul afacerilor europene, Maida Gorčević.

Discuțiile oficialilor se vor concentra pe stadiul reformelor și pașii următori în procesul de integrare europeană a acestei țări.

Pe agendă se află și Planul de creștere al Uniunii Europene pentru Balcanii de Vest, prin care Muntenegru poate primi până la 383,5 milioane de euro, dacă îndeplinește condițiile stabilite. După întâlniri, oficialii vor susține o conferință de presă comună.

Programul include și discuții cu președintele Parlamentului, Andrija Mandić, dar și întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și ai opoziției.

Tema principală va fi nevoia de consens politic pentru continuarea parcursului european.

Marta Kos va participa și la o dezbatere alături de tineri, unde va vorbi despre ce beneficii poate aduce aderarea la Uniunea Europeană în viața de zi cu zi a cetățenilor.

Conform programului, vizita sa va continua cu un tur la Centrul pentru Capacitate Cibernetică al Balcanilor de Vest, o structură regională care sprijină securitatea digitală.

A doua zi, vineri, Marta Kos va ajunge la Nikšić, oraș desemnat Capitală Europeană a Culturii pentru 2030. Acolo are stabilită o întâlnire cu primarul Marko Kovačević și va vizita Centrul de Inovație și Antreprenoriat Tehnopolis.

Vizita include și discuții cu tineri care beneficiază de programul Garanția pentru Tineret, o inițiativă susținută de Uniunea Europeană care îi ajută să își găsească un loc de muncă după finalizarea studiilor.

Publicat
Din categoria Politic