Acțiuni anti-drog în toată țara. 19 persoane, depistate de polițiști în doar 24 de ore

19 bărbați au fost depistați în doar 24 de ore, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii INSP pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri.

Oamenii legii au intervenit în mai multe localități din țară, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Chișinău, unde au fost documentate 8 persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 51 de ani.

Alte cazuri au fost înregistrate la Orhei, Criuleni (Măgdăcești și Porumbeni), Strășeni, Rezina, Călărași și Ungheni, unde au fost depistați bărbați cu vârste între 21 și 50 de ani.

Persoanele au fost surprinse fie în timp ce consumau droguri, fie aflându-se deja în stare de ebrietate narcotică.

În două dintre cazuri, polițiștii au descoperit și aparate confecționate artizanal pentru consumul de droguri, în care se afla substanța PVP, cunoscută și sub denumirea de „sare”.

Toți cei vizați au fost documentați conform legislației în vigoare.

Poliția atrage atenția că utilizarea substanțelor narcotice atrage răspundere și îndeamnă cetățenii să manifeste responsabilitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Acțiuni anti-drog în toată țara. 19 persoane, depistate de polițiști în doar 24 de ore apare prima dată în Realitatea.md.