ANTA anunță perturbări pe unele rute și modificarea metodologiei de calcul a tarifelor în transportul rutier

Agenția Națională Transport Auto informează despre evoluțiile recente din sectorul transportului rutier de persoane și măsurile adoptate pentru asigurarea continuității serviciilor pentru cetățeni.

Potrivit instituției, în contextul fluctuațiilor semnificative ale prețului la combustibil, care au generat presiuni asupra operatorilor de transport, este monitorizată în regim continuu activitatea rutelor regulate la nivel național. În anumite regiuni sunt înregistrate perturbări temporare ale programului de circulație, situații evaluate operativ împreună cu autoritățile competente pentru a limita impactul asupra cetățenilor.

În acest context, Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificarea metodologiei de calcul a tarifelor, introducând un mecanism temporar, controlat și transparent de ajustare. Potrivit ANTA, acest instrument permite adaptarea rapidă la realitățile pieței, oferă predictibilitate operatorilor și pasagerilor și contribuie la menținerea funcționalității sistemului de transport.

Instituția subliniază că transportul rutier de persoane reprezintă un serviciu public esențial, iar operatorii au obligația legală de a respecta graficele de circulație aprobate. Totodată, autoritățile sunt mobilizate pentru a preveni disfuncționalități majore și pentru a identifica soluții rapide acolo unde este necesar.

ANTA face apel la responsabilitate și colaborare din partea tuturor actorilor din sector și își reafirmă deschiderea pentru dialog, menționând că va continua să acționeze pentru menținerea echilibrului în sistem, protejând atât interesele pasagerilor, cât și sustenabilitatea sectorului de transport.