Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că șoferii care nu au ieșit joi pe rute, în semn de protest, nu vor fi sancționați, informează telegraph.md, cu referire la Realitatea.md
„Șoferii o să fie amendați? Nu. Nu există astfel de intenții la etapa actuală”, a afirmat Bolea, precizând că autoritățile nu planifică aplicarea amenzilor pentru acțiunile de protest.
Potrivit ministrului, mecanismele aprobate recent de Guvern privind metodologia de calcul au fost utilizate anterior în perioada stării de urgență și ulterior transformate în instrumente permanente.
„Acest instrument a fost aplicat deja în perioada situației excepționale și s-a luat decizia ca instrumentele legale să fie trecute sub formă de lege”, a explicat oficialul.
Protestul transportatorilor a afectat semnificativ cursele regulate de pasageri în mai multe regiuni ale țării. În raioanele Glodeni și Bălți, aproximativ 50–60% dintre curse nu au fost operate, iar în Soroca procentul a ajuns la circa 90%.
În sudul țării, circa 83% dintre curse au fost suspendate, în timp ce în centrul Republicii Moldova impactul a fost mai redus, de aproximativ 10%.