Guvernul PAS permite reluarea activității stațiilor Lukoil controlate de Rusia

Guvernul PAS a aprobat o măsură care permite operatorului „Lukoil-Moldova” să își reia activitatea în rețeaua de stații, în condițiile în care o parte dintre acestea erau închise.

Noi măsuri care vor afecta prețurile carburanților, votate astăzi de Guvern

Potrivit comunicatului, compania va putea utiliza sursele existente de pe piața locală pentru a-și suplini stocurile, în special de motorină, și pentru a relua vânzarea carburanților în stațiile din țară.

Decizia a fost luată pentru a asigura accesul populației la carburanți și pentru a evita eventuale blocaje în aprovizionare.

Lukoil a fost inclusă în 2025 în regimul de sancțiuni al Statelor Unite, măsură care a limitat accesul companiei la sistemul financiar american și a afectat operațiunile sale internaționale, inclusiv prin blocarea unor tranzacții și necesitatea de a-și restructura sau vinde activele din afara Rusiei.

În Republica Moldova, autoritățile au aplicat măsuri suplimentare: compania a fost inclusă în lista entităților supuse sancțiunilor, unele activități au fost restricționate, iar active strategice, inclusiv cele de la Aeroportul Chișinău, au fost preluate de stat. De asemenea, operatorul a fost sancționat contravențional pentru neexecutarea unor decizii ale autorităților.

Aceste restricții au dus anterior la închiderea unei părți din stațiile Lukoil, iar decizia Guvernului de a permite utilizarea stocurilor existente pentru reluarea vânzărilor vine pe fondul acestor limitări și al necesității de a asigura aprovizionarea cu carburanți.