Marco Rubio crede că Rusia este concentrată pe războiul din Ucraina, nu pe sprijinirea Iranului

Secretarul de stat american Marco Rubio a estimat joi, 26 martie curent, că Rusia se concentrează mai degrabă pe războiul său cu Ucraina decât pe susţinerea Iranului în operaţiunea militară lansată împotriva acestei ţări de SUA şi Israel, în urmă cu aproape o lună, transmite antena3.ro.

Rubio a fost întrebat despre sprijinul Moscovei pentru Teheran în timp ce pleca de la Washington spre Franţa, unde se va întâlni cu omologii săi din ţările G7, pentru discuţii care sunt aşteptate să includă de asemenea războaiele din Ucraina şi Iran.

Joi mai devreme, şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat Rusia că furnizează Iranului informaţii care sunt folosite „pentru a ucide americani” în Orientul Mijlociu, îndemnând Washingtonul să exercite mai multă presiune asupra Moscovei.

„Constatăm că Rusia ajută Iranul cu informaţii pentru a ţinti americani, pentru a ucide americani, iar Rusia furnizează acum şi drone Iranului, astfel încât să poată ataca ţările vecine, precum şi bazele militare americane”, a susţinut estona Kaja Kallas în faţa presei.

„Dacă America vrea ca războiul din Orientul Mijlociu să înceteze, (…) ea trebuie să exercite o presiune asupra Rusiei astfel încât aceasta să nu poată ajuta Iranul în acest sens”, a indicat şefa diplomaţiei UE.

Rusia a condamnat atacurile aeriene lansate de SUA şi Israel asupra aliatului său, Iranul, dar a evitat să-l critice prea mult pe preşedintele american, Donald Trump, probabil pentru a căuta să-şi menţină deschise canalele de negociere cu Washingtonul în ce priveşte războiul din Ucraina, război în timpul căruia Vladimir Putin a acuzat SUA şi alte ţări occidentale susţinătoare ale Ucrainei că furnizează acesteia informaţii despre armata rusă obţinute cu ajutorul sateliţilor şi avioanelor-spion.

De asemenea, a mai remarcat Putin, în atacurile ucrainene asupra ţintelor ruse, localizarea şi direcţionarea rachetelor către acestea nu pot fi realizate de armata ucraineană fără implicarea ţărilor care i-au furnizat respectivele rachete.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Marco Rubio crede că Rusia este concentrată pe războiul din Ucraina, nu pe sprijinirea Iranului apare prima dată în Realitatea.md.