Parlamentul introduce cote de gen în conducerea companiilor listate la bursă

Parlamentul a susținut, în prima lectură, inițiativa Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), care prevede instituirea unor cote de gen în societățile pe acțiuni tranzacționate pe o piață reglementată. Entitățile vor putea alege una dintre cele două cote de gen propuse pentru sexul subreprezentat: fie cel puțin 40% din posturile de administrator neexecutiv, fie 33% din totalul posturilor de administrator, incluzând atât administratorii executivi, cât și pe cei neexecutivi.