
Premierul Alexandru Munteanu a declarat, în debutul ședinței de Guvern, că executivul este nevoit să intervină constant pentru a limita efectele crizei energetice generate de deteriorarea liniei Vulcănești–Isaccea în urma atacurilor Federației Ruse, precum și de creșterea semnificativă a prețurilor la carburanți.
„Am reușit prin eforturi majore să evităm deconectări, cel puțin deocamdată. Dar nu putem garanta că acest lucru va continua”, a precizat Munteanu în debutul ședinței de Guvern.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/munteanu.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Premierul a anunțat că autoritățile vor continua să informeze periodic populația și administrațiile locale, iar următorul comunicat privind situația este așteptat în cursul serii.
„Suntem în stare de urgență în sectorul energetic. Asta înseamnă muncă zilnică, decizii rapide și prezență constantă. Va trebui să fim pregătiți”, a spus acesta.
Alexandru Munteanu a mai afirmat că nu este exclus ca ședințele Guvernului să aibă loc zilnic, inclusiv în format online, pentru a asigura eficiența decizională în contextul crizei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Premierul Munteanu: Am reușit să evităm deconectări de lumină, dar nu putem garanta că acest lucru va continua apare prima dată în Realitatea.md.