Figaro dă tonul comediei perfecte.
În zorii unei zile însorite, într-o piațetă din Sevilla, Contele Almaviva își joacă viitorul la fereastra Rosinei, tânăra păzită cu gelozie de doctorul Bartolo, dornic să o ia de soție și să pună mâna pe zestrea ei.
Serenada contelui răsună în noapte, dar adevărata ”armă” intră în scenă odată cu Figaro, bărbierul, intrigantul, mesagerul, maestrul planurilor imposibile.
Fost angajat al contelui și actual ”om bun la toate” în casa lui Bartolo, Figaro este motorul unei avalanșe de intrigi: deghizări, scrisori strecurate, vizite ”oficiale” și lecții de canto care ascund declarații de dragoste.
Ești pregătit să descoperi cât de departe poate merge cineva pentru a câștiga inima cuiva… și zestre, dacă se poate?
Almaviva apare mai întâi drept soldat beat, cerând încartiruire, apoi se reîntoarce drept profesor de muzică, înlocuitor fals al lui Don Basilio, ”profesorul de canto” care știe să distrugă reputații la comandă.
În timp ce Bartolo moțăie, Rosina și ”Lindoro” își șoptesc iubirea, iar Figaro îl bărbierește pe doctor, furându-i elegant cheia balconului.
Ce se întâmplă când fiecare personaj minte pe toată lumea, dar crede că el e singurul care controlează situația?
Când Bartolo află că Rosina vrea să fugă cu un misterios Lindoro, întărește paza casei.
Dar adevărul explodează: Lindoro este, de fapt, Contele Almaviva.
Fuga e aproape compromisă, scara dispare, iar în mijlocul haosului intră Don Basilio cu notarul. Contra cost, bineînțeles, Basilio acceptă să fie martor la căsătoria pe care trebuia să o împiedice.
În cele din urmă, Rosina află cine este cu adevărat bărbatul pe care îl iubește, notarul semnează, iar Bartolo rămâne doar cu frustrările și zestrea oferită generos de conte, inclusiv.
Regie: Igor Bergler
Decoruri: Igor Bergler, Raluca Elena Popa
Costume: Raluca Elena Popa
Lumini: Daniel Klinger
Coregrafie: Bianca Patrichi
Maestru de cor: Adrian Ionescu
Asistent regie: Claudia Machedon
Asistent dirijor: Mircea Pădurariu
Dirijor: Daniel Jinga
Distribuția:
Figaro: Sebastian Balaj/Iordache Basalic; Rosina: Oana Șerban – invitată/Maria Miron Sârbu – invitată; Contele Almaviva: Bogdan Mihai/Andrei Fermeșanu – invitat; Don Bartolo: Iustinian Zetea; Don Basilio: Daniel Pascariu – invitat/Marius Boloș; Berta: Daniela Cârstea/Rodica Ștefan – invitată; Fiorello/Sergentul: Daniel Filipescu; Notarul: Andrei Bolohan; Berta actrița: Bianca Totolici
Chitară
Vlad Vedeș
Pregătire muzcală: Luminița Berariu, Mădălina Florescu, Liana Mareș, Ioana Maxim, Sabin Orbulescu, Cosmin Pătrana
Cu participarea Orchestrei, Corului și a Ansamblului de Balet ale Operei Naționale București
Joi, 26 martie, sâmbătă, 28 martie, și duminică, 29 martie, de la ora 18:30, Opera Națională București este locul în care pasiunea, umorul și muzica se împletesc într-un spectacol de neuitat, ”Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, cu intrigi savuroase, deghizări ingenioase și o avalanșă de situații comice care te poartă într-o poveste unde dragostea învinge orice plan, o seară electrizantă, în care fiecare notă și fiecare replică te apropie de un final exploziv.