
Adunarea Generală a Judecătorilor s-a desfășurat vineri, 28 martie, la Chișinău. La eveniment a participat și Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a transmis un mesaj ferm la adresa sistemului judiciar, cerând continuarea reformelor și avertizând că de evoluția justiției depind negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
„În ciuda unui an complicat, cu provocări interne și externe, Pachetul de Extindere 2025 a evidențiat rezultatele atinse de Republica Moldova, inclusiv cele ce țin de justiție. Poate mai important, apar primele sondaje care arată creșterea încrederii cetățenilor în justiție. După decenii în care încrederea oamenilor a mers doar în jos”, a declarat Sandu.
Președinta a identificat mai multe probleme nerezolvate: numărul mare de funcții vacante la Curțile de Apel, necesitatea continuării evaluării integrității magistraților și reforma învățământului juridic.
Sandu a avertizat că negocierile de aderare la UE depind direct de ritmul reformelor din justiție. „Nimeni nu-și dorește ca Moldova să rateze șansa aderării la UE din cauza unei justiții insuficient reformate”, a spus președinta.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Constituționale și Procuraturii Generale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Maia Sandu, la Adunarea Judecătorilor: Încrederea cetățenilor în justiție crește apare prima dată în Realitatea.md.