VIDEO Vasile Tarlev a cerut explicații privind eficiența Consiliului Audiovizualului

În cadrul audierii raportului de activitate pentru anul 2025 al Consiliului Audiovizualului, deputatul Vasile Tarlev, președintele Partidului ”Viitorul Moldovei”, a pus sub semnul întrebării eficiența acțiunilor instituției și a solicitat clarificări privind rezultatele acesteia.

Potrivit intervenției sale, deși raportul indică aplicarea unui număr mai mare de amenzi și identificarea unor probleme în domeniu, în același timp a crescut și numărul deciziilor pierdute în instanță, situație care generează despăgubiri.

De asemenea, deputatul a cerut o evaluare a impactului măsurilor adoptate, menționând că acestea ar fi dus la închiderea mai multor posturi de televiziune și la scăderea popularității celor rămase.

În cadrul audierilor, președintele Consiliului Audiovizualului nu a oferit un răspuns clar la întrebările formulate și a evitat să comenteze solicitările deputatului.

Ieri, Consiliul Audiovizualului a prezentat în plenul Parlamentului Republicii Moldova raportul de activitate pentru anul 2025, oferind o imagine asupra implementării Strategiei de dezvoltare a domeniului audiovizual 2023–2027, activității financiare și priorităților instituției pentru 2026.

În urma prezentării raportului, Comisia pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a recomandat consolidarea monitorizării, asigurarea respectării cadrului legal, creșterea transparenței, actualizarea legislației și promovarea educației media pentru profesioniști și publicul larg.

Amintim că CA este o instituție aflată sub controlul guvernării PAS.