Vlad Filat, în prezent președinte al PLDM, susține că actuala guvernare PAS, aflată de cinci ani la putere, traversează un proces de fragmentare internă, alimentat de „interese egoiste, bazate pe corupție și favoritism”, în condițiile în care „puterea absolută distruge” și generează conflicte fără beneficii pentru societate.
”Puterea corupe, iar puterea absolută distruge. Este un proces firesc. Ei sunt la putere deja de cinci ani. Putere absolută, trebuie să recunoaștem. Între ei au apărut deja grupări, interese. A început o fragmentare. Și asta este ceva firesc. Ar fi fost bine dacă, în urma acestei lupte interne, ar fi apărut rezultate pozitive pentru țară și pentru societate. Dar, în acest caz, toate aceste conflicte sunt generate de interesele lor egoiste, bazate pe corupție și favoritism.
Corupția, dacă ne oprim puțin asupra acestui aspect, există în mod firesc acolo unde este puterea, unde se iau deciziile nu în opoziție. Ceea ce vedem în ultima vreme — unele dosare începute, percheziții privind proiectele satul european sau pe drumuri finanțate din fonduri europene — este, cum să spun, doar pentru a distrage atenția. Problemele acolo sunt mult mai mari.
Dacă revenim la început, în mandatul precedent, ei erau mulți. Nu foarte pricepuți, dar erau mulți. În ce consta „arma” lor? Din două componente, cu două tăișuri, cum s-ar spune. Primul, unitatea lor, în ciuda a tot ce se întâmpla. Al doilea, sprijinul necondiționat din exterior. La început, atât din partea Statelor Unite ale Americii, cât și din partea Uniunii Europene. Toate acestea, luate împreună, îi făceau, într-un fel, de neînvins.
Dacă privim obiectiv perioada actuală, există deja rezultate ale guvernării, iar acestea sunt pur și simplu dezastruoase. Oamenii nu mai pot fi amăgiți cu promisiuni de tipul „am făcut” sau „vom face”. Există deja un interval de timp suficient în care se vede clar de ce sunt capabili — pe baza a ceea ce au făcut, nu a ceea ce spun că vor face.
În al doilea rând, nu mai există acel sprijin necondiționat din exterior. În ceea ce privește Statele Unite ale Americii, lucrurile sunt clare — nu este vorba doar de finanțare, nu voi intra în detalii, cred că toată lumea înțelege.
Și, în al treilea rând, nu mai există acea unitate. Au apărut deja grupări rivale care luptă pentru influență. Le dorim succes în aceste conflicte interne. Ceea ce mă îngrijorează este ca, în urma lor, să nu distrugă tot ceea ce a mai rămas, atât instituțiile statului, cât și situația în plan economic și social”, este declarația politicianului.
Până la publicarea acestei știri, reprezentanții PAS nu au comentat declarația lui Vlad Filat.