Un proiect cultural destinat comunității moldovenești din sudul Franței, finanțat de Biroul pentru Relații cu Diaspora, își propune să consolideze identitatea culturală și legăturile cu Republica Moldova prin dezvoltarea unei școli de limba română și organizarea de activități educaționale. Inițiativa aparține Asociației Province-Est din Avignon și vizează, în special, copiii din diaspora, a declarat președinta organizației, Eudochia Turchin, într-un interviu la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.