Alertă de poluare pe râul Răut, după ce pe suprafața apei a fost observată spumă. Probele prelevate au indicat depășiri mari ale concentrației de amoniu și bacterii. Sursa poluării ar fi Stația de epurare gestionată de Regia „Apă Canal – Orhei”. Anterior, a mai fost înregistrat un incident similar, iar inspectorii de mediu au dat și atunci vina pe aceeași întreprindere. Șeful „Apă Canal – Orhei”, Victor Perțu, a respins acuzațiile.