Aur pentru Moldova: Oxana Diacenco a câștigat Cupa Europei la judo

O nouă performanță sportivă pentru Republica Moldova. Sportiva Oxana Diacenco a cucerit medalia de aur la competiția Dubrovnik Senior European Cup 2026, desfășurată în Dubrovnik.

Judocana, soldat clasa I, a obținut trei victorii în categoria de greutate +78 kg, în confruntări cu sportive din Turcia și Kazahstan, reușind astfel să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Competiția, organizată în perioada 28–29 martie, a reunit peste 300 de participanți din mai mult de 30 de țări, fiind una dintre cele mai puternice etape ale circuitului european de judo.

Rezultatul obținut confirmă încă o dată nivelul înalt al sportivilor moldoveni pe plan internațional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Aur pentru Moldova: Oxana Diacenco a câștigat Cupa Europei la judo apare prima dată în Realitatea.md.