Două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute din Târnăveni. Căutări ample cu elicopter și câini de urmă

Două fetițe, în vârstă de 5 și 4 ani, au fost date dispărute în municipiul Târnăveni, România, după ce au plecat din curtea locuinței și nu au mai revenit.

Este vorba despre Buta Rebeca-Alexandra, de 5 ani, și Forgaci Melisa-Ariana, de 4 ani.

Potrivit informațiilor, Rebeca-Alexandra are o înălțime de aproximativ 100-110 cm, cântărește circa 20 de kilograme, are ochi căprui și păr negru, creț, prins în coadă. La momentul dispariției era îmbrăcată cu rochiță alb cu roșu, ștrampi albi, o bluză albă cu puncte negre și purta șlapi roz, tip crocs, cu model Mickey Mouse.

Melisa-Ariana are o înălțime de aproximativ 80-100 cm, cântărește între 18 și 20 de kilograme, are ochi căprui și păr negru, prins în două codițe. Era îmbrăcată cu o bluză roșie cu mâneci lungi și imprimeu Mickey Mouse, colanți roz și șlapi albaștri.

Căutările sunt în desfășurare, fiind mobilizate forțe suplimentare, inclusiv polițiști, pompieri, jandarmi, echipe Salvamont, câini de urmă și un elicopter. La acțiuni participă și voluntari din comunitate.

Autoritățile fac apel la populație: persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea copiilor sunt rugate să sune de urgență la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.