FOTO Instituțiile de învățământ profesional tehnic, dotate cu automobile și echipamente moderne

Un lot de 11 automobile a fost transmis instituțiilor de învățământ profesional tehnic pentru instruirea practică a elevilor din Republica Moldova. Autovehiculele au fost integrate în atelierele școlare și sunt utilizate în procesul de instruire practică, oferind elevilor acces la tehnologii actuale și posibilitatea de a lucra cu sisteme și mecanisme moderne, similare celor utilizate în industrie.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), pe lângă autovehicule, instituțiile au fost dotate cu echipamente și utilaje specifice, elevatoare, sisteme de ventilare, aparate și dispozitive de măsură și control, precum și instrumente manuale, necesare desfășurării instruirii în condiții apropiate de cele reale de muncă. Astfel, pentru utilizarea eficientă a noilor tehnologii, cadrele didactice din instituțiile de învățământ profesional tehnic au participat la programe de formare profesională organizate în centre specializate de întreținere și reparații auto, în parteneriat cu agenți economici.

„Prin aceste investiții, am făcut un pas important în modernizarea învățământului profesional tehnic și în apropierea acestuia de cerințele pieței muncii. Elevii au acces la tehnologii moderne, iar cadrele didactice sunt pregătite să valorifice aceste resurse în procesul de instruire”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Liudmila Stihi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Donația a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea Sistemului de Educație Profesională Tehnică în Moldova” (CONSEPT). În cadrul proiectului CONSEPT 5, 14 instituții de învățământ profesional tehnic din domeniile Transporturi, Electronică și Automatizări au beneficiat de suport în valoare totală de 936.000 de euro.

Proiectul CONSEPT 5 este implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED).

Articolul FOTO Instituțiile de învățământ profesional tehnic, dotate cu automobile și echipamente moderne apare prima dată în Realitatea.md.