
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi, 30 martie, o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Cehe în Moldova, Jaromir Plisek, în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte ce vizează cooperarea bilaterală, sprijinul pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, precum și oportunitățile de extindere a investițiilor cehe în țară.
În acest context, discuțiile s-au axat inclusiv pe planul de creștere pentru țara noastră, sprijinit de Uniunea Europeană, care are ca obiectiv modernizarea infrastructurii, dezvoltarea economică, implementarea reformelor structurale și facilitarea integrării în Piața Unică europeană.
Totodată, oficialii s-au referit la situația regională actuală și la acțiunile întreprinse de Guvern pentru stimularea creșterii economice și avansarea agendei de reforme. În continuare, prim-ministrul Alexandru Munteanu a evidențiat oportunitățile investiționale oferite de Republica Moldova, inclusiv cele disponibile în cadrul Moldova IT Park, subliniind potențialul de dezvoltare al acestui sector.
La rândul său, ambasadorul Jaromir Plisek a exprimat interesul companiilor cehe de a se implica în realizarea unor proiecte de infrastructură de amploare, dar și disponibilitatea de a oferi expertiză în mai multe domenii.
De asemenea, părțile au convenit asupra importanței organizării, la Chișinău, a următoarei sesiuni a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe pentru cooperare economică.
În același timp, Republica Moldova rămâne una dintre țările prioritare pentru asistența externă cehă, beneficiind de sprijin constant în sectoarele social și energetic, dar și în domeniile securității și apărării.
În acest sens, Republica Cehă a contribuit la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, la implementarea reformei RESTART pentru consolidarea sistemului de asistență socială, precum și la gestionarea crizei refugiaților și modernizarea Armatei Naționale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Întâlnire dintre Alexandru Munteanu și Ambasadorul Republicii Cehe: despre ce au discutat oficialii apare prima dată în Realitatea.md.