Federația Bulgară de Fotbal a anunțat marți decesul printr-un mesaj oficial în care îl descrie drept „o legendă a fotbalului bulgar” și unul dintre cei mai importanți lideri ai acestuia.
Forul de la Sofia a amintit că Mihailov a bifat 102 selecții la echipa națională, dintre care 60 în calitate de căpitan – un record în istoria reprezentativei.
Mihailov a fost una dintre figurile emblematice ale „generației de aur” a Bulgariei, care a ajuns până în semifinale la Cupa Mondială din 1994. La acel turneu final, fostul portar a disputat șapte meciuri și a devenit erou în sfertul de finală cu Mexic, când a apărat două lovituri de departajare. El a participat și la Cupa Mondială din 1986, dar și la Euro 1996.
La nivel de club, Mihailov s-a remarcat în tricoul lui Levski Sofia, pentru care a disputat 243 de partide între 1981 și 1989, câștigând trei titluri și trei Cupe ale Bulgariei. A fost desemnat Fotbalistul Anului în Bulgaria în 1986 și a evoluat în carieră și pentru echipe din Portugalia, Franța, Anglia și Elveția.
După retragere, a ocupat funcții importante în administrația fotbalului, devenind președinte al federației bulgare în perioadele 2005–2019 și 2021–2023. De asemenea, a fost membru al Comitetului Executiv UEFA.
Moartea sa a stârnit reacții puternice, iar fostul său coechipier, Hristo Stoichkov, a transmis un mesaj emoționant. „De ce ai plecat atât de repede? Căpitanul nostru, liderul nostru, prietenul nostru ne-a părăsit. Lacrimile nu se opresc”, a scris Stoichkov pe rețelele de socializare.
Federația Bulgară de Fotbal a transmis, la rândul său, condoleanțe familiei și apropiaților: „Ne exprimăm cele mai sincere condoleanțe tuturor celor care deplâng această pierdere. Respect pentru memoria sa”.