Chicu a gestionat mai bine sau mai rău decât Munteanu crizele din Moldova? Răspunsul liderului PDCM

Crizele din perioada pandemiei au fost mai grave decât cele actuale, afirmă Ion Chicu, întrebat cine a gestionat mai bine situațiile de urgență. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Pe Față” de la Moldova 1, politicianul menționând că aprecierile trebuie să le facă cetățenii.

Deputatul a mai spus că, potrivit rezultatelor alegerilor, actuala guvernare gestionează mai bine crizele. În același timp, conform lui, dacă este clar că membrii cabinetului de miniștri nu mai fac față atribuțiilor și situației, aceștia trebuie demiși.

„Criza din 2020 a fost așa, o combinație de crize, dacă vă amintiți, pandemie care a afectat toată lumea. Nu mai este chiar așa acum, dacă să ne uităm realist. Nu stau vămile închise trei luni, să nu avem niciun leu venit de la vamă, cum era atunci, cum era lockdown și așa mai departe. Plus la toate, am avut cea mai severă secetă, dacă vă amintiți, și politică o făceau agricultorii cu tractoarele. Acum agricultorii, fiind într-o situație cu mult mai complicată ca atunci, stau binișor acasă. Deci nu are Guvernul respectiv presiunea aceea, inclusiv a tractoarelor care urcă scările Parlamentului. Nu sunt situații chiar tocmai comparabile.

Eu doar vreau să reiterez ceea ce am spus la început și ceea ce a spus domnul Munteanu când a venit la consultări: Nu vă invidiez, domnule prim-ministru, pentru că eu știu că ce n-ați face dumneavoastră, o să fie o masă mare de oameni care o să zică că faceți strâmb”, a răspuns Ion Chicu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ion Chicu a condus Guvernul Moldovei în perioada pandemiei COVID-19. Ulterior, politicianul a creat Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei și a aderat împreună cu formațiunea la Blocul „Alternativa”, fiind ales deputat la alegerile parlamentare din septembrie 2025.

Articolul Chicu a gestionat mai bine sau mai rău decât Munteanu crizele din Moldova? Răspunsul liderului PDCM apare prima dată în Realitatea.md.