Noi reguli împotriva terorismului: Moldova aliniază legislația la standarde europene

Republica Moldova va semna Protocolul de amendare a Convenției privind prevenirea terorismului, adoptată de Consiliul Europei, care prevede o definiție mai clară și mai extinsă a infracțiunii de terorism. Avizul consultativ pentru semnarea documentului a fost aprobat de Comisia pentru politică externă.

Noul protocol actualizează prevederile Convenției din 2005, în contextul schimbărilor din domeniul securității și al evoluției metodelor de comitere a actelor teroriste. Documentul stabilește mai clar ce acțiuni pot fi încadrate drept infracțiuni de terorism, pentru a răspunde mai eficient provocărilor actuale.

Potrivit noilor prevederi, sunt considerate acte de terorism atât faptele incluse în tratatele internaționale, cât și acțiuni grave precum atacurile asupra vieții și integrității persoanelor, răpirile, distrugerea infrastructurii, utilizarea armelor periculoase sau perturbarea serviciilor esențiale și a sistemelor informatice.

Acestea sunt încadrate ca infracțiuni atunci când sunt comise intenționat și au scopul de a intimida populația, de a constrânge autoritățile sau de a destabiliza grav un stat ori o organizație internațională.

Inițiativa de semnare a protocolului aparține Serviciul de Informații și Securitate, care susține că documentul va consolida cadrul legal pentru prevenirea și combaterea terorismului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Noi reguli împotriva terorismului: Moldova aliniază legislația la standarde europene apare prima dată în Realitatea.md.