UPDATE: Un angajat al minei din Petrila a murit în subteran. Cum s-a produs tragedia

UPDATE:

Reprezentanții Ministerului Energiei au precizat că este vorba de mina Lonea.

Angajatul a făcut infarct, potrivit unor surse MEDIAFAX.

Bărbatul era angajat al S.C. CEVJ – Sucursala EM Lonea, având funcția de lăcătuș. El avea o vechime la locul de muncă de 6 ani și 4 luni și o vechime totală în muncă de 33 de ani și 8 luni.

Miercuri, în timpul desfășurării activității la schimbul I, împreună cu un coleg, efectuau verificări la fluxul de transport pe orizontul 350.

„În timpul acestor activități, angajatul a acuzat o stare de rău. Colegul său a informat imediat dispeceratul, menționând că acesta prezintă o stare de rău, după care angajatul și-a pierdut cunoștința. La fața locului s-au deplasat mai mulți colegi, care au inițiat manevre de resuscitare și au început transportul acestuia către suprafață. La ieșirea la suprafață, echipajele SMURD au preluat cazul și au continuat manevrele de resuscitare. Din păcate, pacientul nu a răspuns la aceste manevre, fiind declarat decesul”, transmit sursele pentru MEDIAFAX.

Angajatul era necăsătorit și nu avea antecedente medicale înregistrate.

Știre inițială:

Polițiștii din Hunedoara au fost informați că un bărbat în vârstă de 51 de ani a murit, miercuri, în urma unui incident petrecut în subteranul unei exploatări miniere din orașul Petrila.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10:00 și este catalogat drept accident de muncă.

„La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție, iar în urma verificărilor s-a stabilit că un angajat aflat la locul de muncă, în zona fluxului de benzi transport, la orizontul 300, ar fi suferit o problemă medicală, în urma căreia i s-a făcut rău. Bărbatul a fost transportat la suprafață în stare de inconștiență, unde două echipaje medicale – unul SMURD și unul din cadrul Spitalului de Urgență Petroșani – au efectuat manevre de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, a fost declarat decesul acestuia”, transmite Poliția Hunedoara.

La locul incidentului a fost solicitată echipa operativă pentru efectuarea cercetării la fața locului și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, precum și pentru neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Totodată, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au fost informați cu privire la producerea incidentului.

Publicat
Din categoria Politic