Bălți, primul municipiu care implementează managementul energetic: școlile monitorizează consumul prin Telegram

Municipiul Bălți devine primul din Republica Moldova care implementează un regulament privind energia durabilă și managementul energetic. Inspirat din practicile din Germania, documentul introduce monitorizarea clară a consumului în instituțiile publice. Datele colectate zilnic permit identificarea pierderilor și planificarea măsurilor eficiente pentru reducerea cheltuielilor la energie. Astfel, deciziile vor fi bazate pe date reale, nu pe estimări, scrie tvn.md.

„Aceasta ar permite organizațiilor să colecteze, să analizeze și să optimizeze consumurile de energie.”, a declarat Elena Nicolaev, manager energetic AO Consens.

Pentru implementarea regulamentului, municipiul Bălți, dar și alte regiuni din țară, beneficiază de servicii de management energetic. Cu sprijinul organizațiilor locale, a fost creat un sistem de monitorizare zilnică a consumului, dar și un chat-bot special, care permite colectarea rapidă și simplă a datelor în format digital. Responsabilii din instituțiile publice introduc zilnic informațiile, iar autoritățile pot urmări în timp real consumul și eventualele pierderi.

„Pentru colectarea datelor de pe contoare, am decis să utilizăm un chatbot. Beneficiarii transmit fotografii și cifrele într-un canal de Telegram, iar informațiile sunt preluate ulterior într-un instrument de calcul destinat managerilor energetici”, a explicat Elena Nicolaev.

Scopul sistemului de Management Energetic este reducerea anuală a consumului de energie cu 15% în instituțiile publice, diminuarea emisiilor de CO₂ și consolidarea securității energetice la nivel local.

„Din februarie transmitem datele despre consumul de energie printr-un canal de Telegram creat în cadrul proiectului. Sistemul este accesibil și ușor de utilizat. Am înregistrat instituția pe platformă și, zilnic, raportăm datele de pe contoare. În curând vom avea acces la sistemul de monitorizare pentru a analiza consumul de energie”, a declarat Inna Hudic, directoare adjunctă la L.T. „N. Gogol” din Bălți.

Municipiul Bălți face parte și din rețeaua LEEN – Learning Energy Efficiency Network, lansată în decembrie 2024. Aceasta reunește aproximativ 50 de autorități publice locale din Republica Moldova, care învață unele de la altele cum să consume mai eficient energia.

„În această perioadă ne concentrăm mai serios pe eficiența energetică. Ne dorim rezultate concrete în instituțiile de învățământ prin implementarea acestui proiect”, a declarat Vitalie Balan, viceprimarul municipiului Bălți.

Rețeaua LEEN, lansată în cadrul proiectului E4M, implementat de GIZ Moldova și finanțat de Guvernul Germaniei, presupune sprijin tehnic și instruiri. La Bălți, acestea sunt organizate alături de specialiștii CET-NORD.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Bălți, primul municipiu care implementează managementul energetic: școlile monitorizează consumul prin Telegram apare prima dată în Realitatea.md.