– Domnule Baciu, ați ridicat recent o întrebare pe care nimeni nu a mai ridicat-o până acum, și anume: de ce un permis de ședere în Moldova nu atrage capital? Ce v-a determinat să faceți acest lucru?
M.B.: – Am făcut-o din dorința sinceră de a contribui la identificarea de noi oportunități care ar contribui la dezvoltarea economiei naționale. În condițiile creșterii economice lente, deficitului de capital pe termen lung și concurenței mari pentru investiții între țările din regiune, Republica Moldova are nevoie în mod obiectiv de noi surse de influx de fonduri în sectorul real al economiei. Unul dintre instrumentele potențial eficiente este permisul de ședere pentru investiții.
Formal, un astfel de mecanism există în Republica Moldova. Cu toate acestea, în practică, acesta rămâne puțin cunoscut, nu este scalabil și are un impact redus asupra climatului investițional din țară.
– Ați spus că, formal, un astfel de mecanism există în Moldova. De ce nu este util?
M.B.: – Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să răspundem la întrebarea: permisele de ședere sunt pentru cine? Pentru un investitor sau pentru un antreprenor? Conform legislației în vigoare, un cetățean străin poate obține un permis de ședere temporară în Moldova în calitate de investitor cu condiția: participării la capitalul autorizat al unei persoane juridice moldovenești; creării de locuri de muncă; sau unei combinații a acestor condiții.
Pragul minim de intrare este relativ scăzut – echivalentul a aproximativ 30 de salarii medii lunare în economie. Acest lucru face ca regimul să fie accesibil, dar, în același timp, diluează însăși esența statutului investițional.
De fapt, nu este vorba de o investiție clasică, ci de o migrație de afaceri: investitorul trebuie să fie fondator; investiția trebuie să fie activă; este necesară confirmarea continuă a activității comerciale; statutul depinde direct de stabilitatea operațională a întreprinderii. Problema cheie este confuzia de concepte.
– Ce înțelegeți prin aceasta?
M.B.: – În practica mondială există o distincție clară între un antreprenor care creează și gestionează o afacere și un investitor care plasează capital și suportă riscul financiar, dar nu este obligat să participe la gestionarea operațională. Modelul moldovenesc combină aceste două roluri într-unul singur, ceea ce restrânge drastic publicul țintă. Pentru un investitor pasiv în proprietăți, infrastructură, obligațiuni sau fonduri, acest regim este neatractiv.
Spre deosebire de programele de investiții ale UE și ale țărilor învecinate, permisul de ședere moldovenesc:
– Nu este legat de bunurile imobiliare ca clasă de active;
– nu permite investițiile pasive;
– nu oferă o cale clară și previzibilă către rezidența permanentă;
– depinde în mare măsură de interpretarea administrativă.
Ca urmare, programul nu se extinde, nu este promovat ca produs de investiții și nu generează intrări de capital durabile.
Fără îndoială, mecanismul actual este util pentru întreprinderile mici și mijlocii, specialiștii IT, precum și pentru manageri și start-up-uri. Cu toate acestea, ca instrument al politicii de investiții a statului, acesta practic nu funcționează. Este incapabil să atragă capital privat mare, investiții de dezvoltare și fluxuri valutare pe termen lung.
– Și care ar fi cea mai bună soluție în situația actuală?
M.B.: – Soluția rațională ar fi crearea unui regim juridic separat „permis de ședere pentru investiții”, paralel cu cel existent. Principiile-cheie ar trebui să fie clare și ușor de înțeles:
– investiții, nu participare la gestionare;
– praguri fixe și transparente;
– procedură automată.
– În opinia dumneavoastră, ce domenii potențiale pentru investiții pot fi evidențiate în țara noastră?
M.B.: – Pentru Moldova cel mai mare efect ar fi dat de:
– construcții noi și dezvoltare;
– logistică și parcuri industriale;
– energie;
– obligațiuni guvernamentale și de infrastructură;
– proiecte IT orientate spre export.
Chiar și un model conservator – câteva sute de investitori pe an – ar putea furniza zeci de milioane de euro în investiții directe fără a crea riscuri sociale sau politice. De exemplu: chiar și 200-300 de investitori pe an cu o investiție medie de 200-300 de mii de euro ar însemna 40-80 de milioane de euro în intrări anuale de capital.
– Ce concluzii ar trebui trase în această situație?
M.B.: – Mecanismul actual al permisului de ședere pentru investitori în Moldova este un instrument funcțional, dar îngust, orientat spre antreprenori, nu spre capital. Dacă țara își propune să concureze pentru investiții în regiune, este necesar:
– Recunoaște această limitare;
– să separe migrația de afaceri de cea de investiții;
– să ofere pieței un produs clar și previzibil.
Un permis de ședere pentru investiții nu este un instrument de migrație. Este un instrument de atragere a capitalului. Iar astăzi acesta rămâne nerealizat în Moldova.
The post Mircea Baciu: Permisele de ședere pentru investiții – potențial nerealizat pentru atragerea de capital appeared first on logos-pres.md.