Mitropolia Basarabiei a venit cu un comunicat prin care respinge ferm falsurile lansate de Lilian (Iulian) Rață, protoiereu și protopop de Orhei al Mitropoliei Moldovei, care a declarat că Mitropolia Basarabiei nu este recunoscută de nicio structură canonică ortodoxă la nivel mondial, cu excepția Patriarhiei Române. Potrivit instituției religioase, afirmațiile lui Rață sunt manipulatorii și lipsite de temei.