Moțiunea simplă asupra politicilor publice implementate de MMPS a fost respinsă

Parlamentul a respins moțiunea simplă asupra politicilor publice implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în domeniul politicii demografice, prevenirii și reducerii sărăciei și compensării costurilor la resursele energetice.

Moțiunea simplă a fost depusă de 33 de deputați din opoziția parlamentară. Autorii invocă gestionarea defectuoasă a elaborării politicilor naționale pentru redresarea situației demografice, prevenirea sărăciei și compensarea costurilor la resursele energetice. În acest context, semnatarii moțiunii simple au solicitat elaborarea unor strategii naționale actualizate privind securitatea demografică și combaterea sărăciei, precum și a unor politici pentru reducerea vulnerabilității energetice a cetățenilor.

În prezentarea sa de la tribuna Parlamentului, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a prezentat politicile promovate de autorități și rezultatele obținute. Aceasta a menționat că, în acest an, bugetul alocat de stat în domeniul protecției sociale depășește 54 de miliarde de lei și constituie 15,3% din PIB. În același timp, deficitul Bugetului asigurărilor sociale de stat este în scădere. În acest an, suma acestuia este de 3,6 miliarde de lei, în comparație cu anul 2023, când era de 5,4 miliarde de lei.

În ceea ce privește politica demografică, Natalia Plugaru a accentuat că rata fertilității în țara noastră este de 1,66/femeie, mai mare decât media europeană, care este de 1,34. În același timp, ponderea cetățenilor vârstnici este de 18%, iar speranța de viață a crescut până la 72 de ani. În acest context, politica Ministerului în domeniul demografiei se bazează pe trei piloni – programe pentru familii; copii și tineri; persoane vârstnice.

De asemenea, ministra Muncii și Protecției Sociale a vorbit și despre măsurile de susținere a populației și de reducere a vulnerabilității energetice. În ultimele patru sezoane, statul a alocat peste 11 miliarde de lei prin diverse mecanisme pentru a susține programul de compensații.

Ministra Muncii și Protecției Sociale a vorbit și despre implementarea reformei RESTART. Astfel, într-un singur an, numărul cazurilor care au beneficiat de asistență socială a crescut de 19 ori și a depășit 66 000.

Natalia Plugaru s-a referit și la prioritățile din perioada următoare. În 2027, urmează să fie lansate trei programe noi, care vizează incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, protecția copilului, ocuparea forței de muncă și combaterea muncii nedeclarate. Totodată, este planificată deschiderea a două centre pentru victimele violenței și a mai multor grupe de creșă în grădinițe.

„Reformele pe care le-am inițiat deja aduc rezultate. Pentru următoarea perioadă, obiectivele noastre sunt bine trasate: să creștem, în continuare, rata de ocupare; să ajungem la grupurile vulnerabile, să le oferim mai multă protecție socială; să continuăm să dezvoltăm serviciile sociale la nivel local ca să reușim să asigurăm durabilitatea pe termen lung a sistemului de protecție socială”, a menționat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

După sesiunea de întrebări și răspunsuri, moțiunea a fost supusă votului, iar majoritatea deputaților s-au pronunțat împotriva acesteia.

Conform Regulamentului Parlamentului, moțiunea simplă poate fi inițiată de minimum 15 deputați și se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți.