
Opoziției îi este „a joacă” susține speakerul, întrebat despre moțiunea de cenzură contra Guvernului, pe care planifică să o înainteze socialiștii după ridicarea stării de urgență. În același timp, Igor Grosu a bătut obrazul deputaților care au pus la îndoială bombardamentele rusești asupra Ucrainei.
Președintele PArlamentului a calificat drept „aberații” acuzațiile precum că autoritățile ar fi inventat criza. În același timp, oficialul a oferit asigurări că autoritățile intervin, pentru ca țara să fie aprovizionată cu apă, lumină, carburanți și curent electric.
„Domnul prim-ministru e un om serios. Acuma, ceea ce face opoziția, sunt neserioși. Lor le e a joacă, înțelegeți? Pentru că atunci când riscul de a deconecta instituții era eminent, ei continuau să vină cu cu aberații, că criza e inventată. Mai că puneau la îndoială bombardamentul din Ucraina, Isaccea – Vulcănești, a acelui segment și așa mai departe. Asta e alegerea lor. Vor să încerci și să capitalizeze politic pe această nenorocire – îi privește pe ei. Noi o să îndeplinim toate atribuțiile noastre, pentru a asigura țara cu apă, electricitate, combustibil și așa mai departe”, a declarat Grosu.
Pe 26 martie, după o perioadă îndelungată de discuții privind moțiunea de cenzură contra Guvernului Munteanu, Igor Dodon anunțat că socialiștii erau gata să depună solicitarea, însă nu o pot face din cauza instituirii stării de urgență. Politicianul afirma că au fost acumulate semnăturile necesare, pentru ca a iniția procedura.
Articolul Speakerul, despre eventuala moțiune contra Guvernului: „Prim-ministrul e om serios Le este a joacă” apare prima dată în Realitatea.md.