STOP CADRU Grosu, despre compensațiile de sute de mii de lei ale deputaților: Nu am venit în Parlament pentru bani

Igor Grosu a explicat că indemnizațiile și compensațiile de sute de mii de lei ale unor deputați, incluse în declarațiile de avere, au fost achitate în contextul expirării mandatului precedent. Șeful Legislativului a mai menționat că ultima leafă primită de el a fost de peste 17.000 de lei.

Speakerul a verificat aplicația bancară din telefon în fața jurnaliștilor. Oficialul, însă, a ezitat să spună dacă remunerarea pe care o are este suficientă sau nu.

„Nu putem să spunem este suficient sau nu este suficient. Este cât statul poate plăti un deputat. Asta-i tot. Noi aici nu am venit pentru bani, am venit să ne facem meseria. Cel care a ales să facă politică trebuie să înțeleagă că nu vine aici pentru bani. Vrei să faci bani – du-te în afaceri, du-te în proiecte internaționale, în companii ”, a declarat funcționarul.

Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în cadrul unui interviu că, în opinia sa, leafa de aproximativ 50.000 de lei nu este corespunzătoare, fiind raportată la responsabilitatea pe care o poartă.

VIDEO Junghietu crede că salariul nu corespunde responsabilității pe care o are: „Am ajustat cheltuielile la realități”

Articolul STOP CADRU Grosu, despre compensațiile de sute de mii de lei ale deputaților: Nu am venit în Parlament pentru bani apare prima dată în Realitatea.md.