Cetățenii pot împrumuta mai ușor statul: Autoritățile simplifică regulile și accesul pe platforma eVMS

Investițiile în valori mobiliare de stat (VMS) ar putea deveni mult mai accesibile în Republica Moldova, începând cu a doua jumătate a anului 2026. Autoritățile anunță schimbări importante pentru platforma eVMS, care ar urma să simplifice semnificativ procesul de investire și să atragă un număr mai mare de utilizatori.