Cuba grațiază 2.010 persoane, în timp ce Statele Unite exercită presiuni asupra guvernului insulei

Guvernul din Cuba a precizat că grațierile au reprezentat un „gest umanitar” cu prilejul „Săptămânii Sfinte” și nu a făcut nicio referire la presiunile tot mai mari exercitate de partea Statelor Unite, notează Associated Press. 

Potrivit guvernului, au fost eliberați cetățeni străini și cubanezi, între care femei, bătrâni, dar și tineri. Autoritățile cubaneze nu au dezvăluit identitatea persoanelor eliberate, și nu au menționat nici infracțiunile de care au fost acuzați.

Autoritățile cubaneze nu au precizat nici dacă printre cei grațiați se aflau protestatari condamnați pentru terorism, sfidare sau tulburarea ordinii publice.

Guvernul din Cuba nu recunoaște existența deținuților politici, însă grupul activist „Prisoners Defended” a precizat că 1.214 persoane sunt încarcerate în Cuba din motive politice.

Decizia de grațiere „s-a bazat pe o analiză atentă a caracteristicilor infracțiunilor comise de cei sancționați, a comportamentului lor bun în închisoare, a faptului că au ispășit o parte semnificativă din pedeapsă și a stării lor de sănătate”, potrivit unui comunicat al Guvernului, publicat în presa de stat.

Eliberarea celor peste 2.000 de persoane are loc în contextul în care administrația Trump a exercitat o presiune extremă asupra guvernului cubanez, impunând o blocadă petrolieră timp de luni de zile, care a provocat întreruperi de curent și a lăsat mulți civili în suferință, potrivit Associated Press.

Publicat
Din categoria Politic