Livada de migdali din Dumbrava Veche a devenit atracția primăverii pentru turiști

O explozie de alb și roz a transformat dealurile din Drăgușeni într-o imagine de poveste, desprinsă, parcă, dintr-o grădină japoneză. Livada de migdali Dumbrava Veche, una dintre cele mai mari din Republica Moldova, a devenit un adevărat magnet pentru vizitatori. De la ședințe foto spectaculoase sub bolțile înflorite, până la picnicuri relaxante în familie, locul oferă decorul perfect pentru amintiri de neuitat.