Serviciul Fiscal de Stat (SFS) avertizează că, în ultima perioadă, mai mulți contribuabili din Republica Moldova primesc mesaje false prin aplicația WhatsApp, însoțite de documente pretins emise de instituție. Potrivit autorității, mesajele fac referire la „confirmarea achitării obligațiilor fiscale” sau la „dreptul la încasarea unor transferuri”, însă acestea nu sunt autentice.