Mesajul a fost publicat pe Instagram.
„Dragă nea Mircea, cu inima grea scriu aceste rânduri…Ați fost mai mult decât un antrenor: un mentor, un sprijin și un om care a modelat destine. Nu doar pe al meu, ci al unei întregi generații. Iar golul lăsat de plecarea dumneavoastră nu va putea fi umplut niciodată. Pentru mine nu ați fost doar o legendă a fotbalului românesc, ci omul care a crezut în mine atunci când poate nici eu nu o făceam pe deplin. Dumneavoastră m-ați făcut căpitanul naționalei, mi-ați oferit o onoare pe care o voi purta în suflet toată viața”, a transmis Ianis Hagi.
Căpitanul echipei naționale de fotbal a transmis condoleanțe familiei.
„Eu și familia mea v-am iubit și v-am respectat profund, pentru tot ceea ce ați fost și pentru tot ceea ce ne-ați oferit. Sunt convins că, acolo unde sunteți acum, continuați să trăiți aceeași pasiune, să conduceți, să inspirați, așa cum ați făcut-o mereu. Vă mulțumesc din suflet pentru tot. Pentru încredere, pentru lecții, pentru onoarea de a vă fi aproape. Drum lin, domnule Mircea Lucescu. Nu vă voi uita niciodată”, a mai scris Ianis Hagi.
Mircea Lucescu a murit marți seara la Spitalul Universitar de Urgență București. El a fost unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc și unul dintre tehnicienii cu cea mai lungă și diversă carieră din Europa.