(video) Un Porsche 911 cum nu a mai fost va fi prezentat peste o săptămână

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Porsche se pregătește să adauge un nou membru în familia 911. Producătorul german a anunțat că premiera mondială a unui nou model va avea loc exact peste o săptămână, în după amiaza de 14 aprilie. Evenimentul va fi transmis și în format digital.

O mașină pentru puriști

Comunicatul oficial al Porsche descrie menține suspansul printr-o descriere pe cât se poate de scurtă, numind noul model drept „una dintre cele mai captivante mașini pentru șoferi pe care ți le poți imagina”. Cei care cunosc istoria mărcii știu că această sintagmă nu este folosită cu ușurință.

Cele mai probabile speculații indică faptul că este vorba despre așteptatul 911 GT3 Sport Cabriolet (S/C), o versiune decapotabilă a celebrului 911 GT3, care a beneficiat deja de un facelift.

Evenimentul de prezentare va fi găzduit de doi experți auto cunoscuți, care vor testa noul model pentru prima dată pe drumurile spectaculoase de munte din Tenerife, un cadru care promite să pună în valoare calitățile dinamice ale mașinii.

Ce știm până acum?

Deși Porsche păstrează detaliile tehnice sub tăcere până la premiera oficială, sursele din industrie indică faptul că noul 911 GT3 Sport Cabriolet va fi echipat cu motorul boxer de 4.0 litri aspirat natural, derivat din al modelul limitat 911 S/T (o ediție specială lansată pentru a sărbători 60 de ani de 911), care la rândul său l-a luat de pe GT3 RS.

Specificațiile acestui motor sunt deosebite:

  • Putere și cuplu: 525 CP şi 465 Nm
  • Turație maximă: plus-minus 9000 rpm
  • Cutie de viteze: mecanică în șase trepte
  • Tracțiune: spate

Imaginile spion care datează încă de acum un an și informațiile disponibile sugerează că noul model va primi un acoperiș retractabil textil (în locul unui hard top), păstrând astfel tradiția modelelor decapotabile Porsche. De asemenea, va beneficia de un pachet aerodinamic special care include:

  • Prize de aer în spatele pasajelor roților față, pentru a reduce presiunea din compartimentul roților și a îmbunătăți stabilitatea
  • O evacuare duală centrală – un element de design specific modelelor GT
  • O bară spate sportivă, cu un design agresiv, care completează look-ul orientat spre performanță

Ce înseamnă GT3 Sport Cabriolet

Deși Porsche nu a confirmat oficial denumirea, indiciile sunt puternice. 911 GT3 este deja unul dintre cele mai apreciate modele de către entuziaști, datorită motorului său aspirat natural de înaltă turație, suspensiei rigide și direcției precise. O variantă decapotabilă a acestui model ar oferi aceleași senzații tari, dar cu posibilitatea de a simți vântul în păr – o combinație rară în lumea mașinilor de performanță.

Termenul „Sport” din denumirea speculată ar putea sugera o orientare și mai accentuată spre performanță decât GT3-ul standard, posibil cu o reducere a greutății și o dinamică mai bună.

Modelul 911 GT3 este conceput exclusiv ca o mașină sport de înaltă performanță, orientată spre circuit, fiind oferit până acum doar în variante Coupe (cu plafon fix) pentru a asigura rigiditatea structurală maximă necesară performanțelor sale.

Filozofia GT3 se concentrează pe reducerea greutății și performanță extremă, ceea ce contravine greutății suplimentare și rigidității scăzute a unui mecanism de decapotare. Însă prin intermediul tehnologiilor actuale de ranforsare deja nimic nu mai mare imposibil comparativ cu soluțiile care existau în secolul XX.

Articolul (video) Un Porsche 911 cum nu a mai fost va fi prezentat peste o săptămână apare prima dată în Autoblog.md.