Concedieri la stat? Ministrul Economiei evită răspunsul și mizează pe „eficientizare”

Aproximativ 30% dintre angajații din Republica Moldova lucrează în sectorul public, însă acest lucru nu înseamnă că statul ar trebui să oprească angajările, în special în contextul integrării europene. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, potrivit Bani.md. 

Oficialul a subliniat că următorii ani vor fi esențiali pentru parcursul european al țării și vor presupune un volum mare de muncă în instituțiile statului. „Anii 2026, 2027 și 2028 sunt ani de muncă tehnică pentru integrarea europeană. Nu putem să ne eficientizăm din alte părți în detrimentul acestui proces”, a declarat ministrul.

În acest context, Guvernul a decis angajarea a peste 50 de specialiști care vor lucra direct la procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Întrebat dacă ponderea mare a angajaților din sectorul public ar indica un aparat bugetar supradimensionat, ministrul a evitat această calificare și a spus că este nevoie de o analiză înainte de concluzii. „Nu am spus că este umflat. Sunt 30%, trebuie să facem o analiză. De aceea, toate ministeriile fac acum evaluări pentru eficientizarea activității”, a precizat acesta.

Totodată, Eugen Osmochescu a dat asigurări că eficientizarea nu va însemna concedieri, ci reorganizare și modernizare, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor noi. „Nu ar însemna concedieri. Eficientizarea poate avea loc prin reorganizare sau prin utilizarea inteligenței artificiale”, a explicat Osmochescu.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/osmochescu-salarii.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Concedieri la stat? Ministrul Economiei evită răspunsul și mizează pe „eficientizare” apare prima dată în Realitatea.md.