Cozonacii de la „Franzeluța”, sfințiți de mitropolitul Vladimir: „Dumnezeu să înmulțească în inimile noastre credința”

Produsele tradiționale pentru masa de Paște au fost sfințite, miercuri, la Combinatul de Panificație „Franzeluța” din Chișinău, în prezența conducerii întreprinderii și a angajaților.

Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Vladimir, împreună cu un sobor de preoți. Evenimentul are loc anual în Săptămâna Patimilor, înainte de sărbătoarea Învierii Domnului.

După sfințire, Înaltpreasfințitul a vorbit despre tradițiile pascale și despre rolul produselor pregătite pentru această perioadă, amintind că „pe vremuri, gospodinele pregăteau cozonacii pentru sărbătoare, iar în ziua Învierii veneau la Biserică cu pasca”.

„Continuând tradiția multianuală, am săvârșit astăzi rugăciunea comună și sfințirea produselor tradiționale pentru masa de Paști și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să înmulțească în inimile noastre credința, dragostea și pacea”, a spus acesta.

Totodată, el le-a urat angajaților să continue să ofere produse de calitate și să aducă pe mesele oamenilor, de Paște, pasca și cozonacul nelipsiți din această sărbătoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sărbători Pascale în siguranță: La ce trebuie să fie atenți consumatorii când aleg ouăle și cozonacii

Articolul Cozonacii de la „Franzeluța”, sfințiți de mitropolitul Vladimir: „Dumnezeu să înmulțească în inimile noastre credința” apare prima dată în Realitatea.md.