Maia Sandu la Dublin: Irlanda, model de dezvoltare europeană pentru Moldova

Irlanda și Moldova construiesc un parteneriat real și există voință de ambele părți de a merge mai departe. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, aflată în vizită oficială la Dublin, într-o conferință cu premierul irlandez Micheál Martin.

„Țările noastre par îndepărtate pe hartă, dar suntem mai apropiați decât ar sugera distanța. Peste 30 000 de moldoveni trăiesc și muncesc în Irlanda, contribuind la economia dumneavoastră, întemeind familii aici și rămânând printre cei mai dedicați susținători ai viitorului democratic al Moldovei, acasă”, a menționat președinta.

Președinta a subliniat sprijinul constant al Irlandei pentru Moldova, inclusiv în criza energetică și în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Ea a adăugat că Moldova, care împarte o lungă frontieră cu Ucraina, resimte din plin efectele conflictului, dar sprijină la rândul său Ucraina cu ajutor umanitar și instruirea geniștilor, dar și în cadrul forurilor internaționale.

Potrivit șefei statului, președinția irlandeză a Consiliului Uniunii Europene, care va începe pe 1 iulie, oferă un context favorabil pentru susținerea parcursului european al Moldovei. În acest sens, Maia Sandu a invitat Irlanda să manifeste aceeași viziune și solidaritate ca și în 2004, când Europa a realizat cea mai mare extindere din istoria sa.

„Irlanda este un prieten consecvent și principial. Ne dorim să avansăm în continuare, împreună. Vă mulțumesc, și mulțumesc poporului irlandez pentru prietenie”, a încheiat Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Maia Sandu la Dublin: Irlanda, model de dezvoltare europeană pentru Moldova apare prima dată în Realitatea.md.