Reguli noi la comercializarea ouălor: etichete mai clare și control mai strict

Guvernul a aprobat noi reguli privind comercializarea ouălor destinate consumului uman, care vin cu schimbări atât pentru cumpărători, cât și pentru producători. Noile prevederi urmăresc să ofere informații mai clare pe ambalaj și să asigure o trasabilitate strictă a produselor, de la fermă până la raft.

Potrivit Guvernului, ouăle vor fi clasificate în două categorii: A – pentru consum direct și B – destinate procesării în industrie. În cazul ouălor din categoria A, pe ambalaj va fi indicată inclusiv metoda de creștere a găinilor, cum ar fi în aer liber, în hale la sol sau în cuști îmbunătățite.

O altă noutate este introducerea Datei Durabilității Minimale (DDM), care devine practic data-limită de consum și este stabilită în momentul ambalării. În același timp, pentru a garanta prospețimea, ouăle din categoria A trebuie ambalate în cel mult 10 zile de la data ouatului.

Etichetele vor fi aplicate astfel încât să se rupă la deschiderea ambalajului, pentru a preveni reutilizarea acestora și a asigura corectitudinea informațiilor oferite consumatorilor.

Respectarea noilor reguli va fi verificată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care va controla întregul lanț de comercializare, inclusiv produsele importate.

Reglementările includ și cerințe mai stricte pentru ferme, în funcție de sistemul de creștere. De exemplu, în cazul creșterii în aer liber, densitatea maximă admisă este de 2500 de găini pe hectar, iar spațiul trebuie să asigure acces permanent la exterior și condiții adecvate pentru animale.

Pentru a ajuta producătorii să se adapteze, fermele pot accesa granturi în cadrul proiectului AGGRI, finanțat de Banca Mondială, de până la un milion de dolari, ceea ce poate acoperi până la jumătate din investițiile eligibile.

Potrivit datelor ANSA, în Republica Moldova activează 13 unități de colectare a ouălor și 13 ferme de găini ouătoare. În 2025, producția a ajuns la 636,4 milioane de ouă, suficient pentru a acoperi consumul intern.

Amintim că Republica Moldova are dreptul să exporte ouă pe piața Uniunii Europene din aprilie 2024.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sărbători Pascale în siguranță: La ce trebuie să fie atenți consumatorii când aleg ouăle și cozonacii

Articolul Reguli noi la comercializarea ouălor: etichete mai clare și control mai strict apare prima dată în Realitatea.md.