Sergiu Mihov a participat la o conferință dedicată incluziunii romilor în Republica Moldova

Secretarul de stat al Ministerul Afacerilor Externe, Sergiu Mihov, a participat la deschiderea Conferinței Internaționale „Promovarea implementării standardelor Consiliului Europei privind incluziunea romilor în Republica Moldova”.

Evenimentul a fost organizat cu prilejul Ziua Internațională a Romilor, sub auspiciile Președinției Republicii Moldova a Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei, și a reunit reprezentanți ai autorităților, parteneri de dezvoltare și experți.

În discursul său, oficialul a subliniat necesitatea implementării consecvente a politicilor publice pentru incluziunea romilor, orientate spre rezultate concrete și durabile, precum și creșterea calității vieții și participarea acestora în societate.

„Diversitatea etnică este parte a istoriei și culturii țării noastre. Promovarea respectului, a egalității și a incluziunii este nu doar o responsabilitate instituțională, ci un angajament comun al întregii societăți. Republica Moldova rămâne ferm dedicată consolidării politicilor și acțiunilor concrete menite să asigure respectarea drepturilor tuturor cetățenilor, inclusiv ale persoanelor de etnie romă”, a declarat Sergiu Mihov.

Acesta a evidențiat și faptul că, pentru Republica Moldova, în calitate de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, asigurarea accesului egal la drepturi și servicii de bază reprezintă o prioritate.

Totodată, oficialul a prezentat prioritățile Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, care includ protecția drepturilor omului, susținerea democrației locale și combaterea dezinformării.