SIS a actualizat lista teroriștilor: Apar două nume noi

Serviciul de Informații și Securitate a completat lista națională a persoanelor implicate în activități teroriste și finanțarea terorismului cu două nume noi. Este vorba despre Sami Jasim Muhammad Jaata Al-Jaburi și Abd El Hamid Salim Ibrahim Brukan Al-Khatouni, cetățeni irakieni incluși recent în listele de sancțiuni internaționale.

Ordinul SIS în acest sens a fost publicat în Monitorul Oficial, transmite IPN.

Potrivit datelor publice, Sami Jasim Al-Jaburi este considerat unul dintre principalii responsabili de finanțarea organizației teroriste Stat Islamic/Daesh, fiind implicat în gestionarea resurselor și veniturilor grupării. Cel de-al doilea, Abd El Hamid Al-Khatouni, cunoscut și ca Abu Omar al-Sarraf, este de asemenea implicat în activități de sprijin financiar pentru aceeași organizație teroristă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul SIS a actualizat lista teroriștilor: Apar două nume noi apare prima dată în Realitatea.md.