Compensațiile pentru căldură în sezonul rece 2025-2026, disponibile pe carduri și la oficiile poștale

De astăzi, 9 aprilie, compensațiile pentru luna martie, ultima lună a sezonului rece 2025-2026, sunt disponibile pe cardurile bancare. Acestea pot fi ridicate și de la oficiile poștale din întreaga Republică Moldova.

În luna martie, peste 620.000 de gospodării au beneficiat de compensații sau circa 1,2 milioane de persoane, mai mult de jumătate din populația țării. Cele mai multe gospodării beneficiare au folosit combustibili solizi ca sursă principală de încălzire (291.449 gospodării), urmate de gaze naturale (174.559 gospodării), energie termică (109.343 gospodării) și energie electrică (45.301 gospodării).

„Prin programul de compensații Ajutor la contor am reușit să sprijinim peste jumătate din populația țării. În continuare, ne concentrăm pe soluții durabile care să reducă vulnerabilitatea energetică, de la izolarea locuințelor până la înlocuirea echipamentelor vechi, astfel încât oamenii să plătească mai puțin pe termen lung.”, a declarat Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Bugetul total alocat de Guvern în acest sezon s-a ridicat la 2,34 miliarde de lei, iar fondurile au fost direcționate
exclusiv din bugetul de stat către cetățeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Programul a oferit sprijin în perioada rece a anului în mod prioritar gospodăriilor vulnerabile, inclusiv pensionarilor, copiilor, tinerilor și persoanelor cu dizabilități. Printre beneficiari se numără peste 402 mii de pensionari, aproximativ 353 de mii de copii și tineri, precum și 23 de mii de persoane cu dizabilități. Totodată, pe durata sezonului rece, valoarea medie a compensației a fost de 750 de lei și a variat în funcție de sursa de încălzire.

Astfel, peste jumătate dintre beneficiari au primit compensații maxime, de 800 de lei pentru combustibili solizi și 1000 pentru celelalte surse de încălzire. În pofida scăderii prețurilor la gazele naturale și a tarifului la energia termică operat de Termoelectrica, Guvernul a decis să mențină neschimbată valoarea compensațiilor. Cetățenii au beneficiat, de asemenea, de aceleași sume stabilite în noiembrie.

Programul a fost susținut și de un mecanism amplu de asistență care a inclus 63 de mii de apeluri la linia verde, 17 mii de solicitări prin e-mail și mii de consultații oferite direct. Asistenții sociali au avut un rol important în procesul de aplicare și au înregistrat peste 410 mii de cereri, iar în ultimele patru sezoane reci, statul a alocat peste 11 miliarde de lei prin diverse mecanisme de sprijin pentru a susține programul de compensații. Programul „Ajutor la contor” este susținut tehnic de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Guvernul Italiei.

Articolul Compensațiile pentru căldură în sezonul rece 2025-2026, disponibile pe carduri și la oficiile poștale apare prima dată în Realitatea.md.