
Costurile pentru repararea liniei electrice Isaccea-Vulcănești, avariată recent, vor fi suportate de consumatorii moldoveni prin facturi, însă impactul va fi minim, asigură directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran.
Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Vitalie Mîță, a precizat că suma exactă va fi cunoscută după ce Ucraina va factura Moldelectrica pentru lucrările efectuate pe segmentul de linie aflat pe teritoriul său, în baza contractului de deservire. Estimările actuale indică un cost cuprins între 500 de mii și 2 milioane de lei.
Directorul ANRE, Alexei Taran, a explicat că impactul asupra consumatorilor va fi „infim”, în contextul unui venit anual reglementat de peste 1,4 miliarde de lei pentru operatorul de transport.
Întreținerea și reparația rețelelor sunt incluse în facturile cetățenilor, deoarece infrastructura, liniile electrice sau conductele de gaze, este esențială pentru livrarea energiei.
Amintim că sistemul a fost deteriorat, urmare a bombardamentelor rusești asupra Ucrainei. Drept urmare, linia a fost deconectată, iar Republica Moldova a intrat pe 25 martie în stare de urgență în domeniul energetic, pentru 60 de zile.
Articolul Moldovenii vor plăti pentru reparația liniei Isaccea-Vulcănești. Directorul ANRE: impactul va fi „infim” apare prima dată în Realitatea.md.